„Eram convins că nu va rezista niciodată și că voi câștiga”, Mahut revine asupra meciului său legendar de la Wimbledon împotriva lui Isner

Adrien Guyot

le 25/06/2025 à 08h45

3 min to read

Isner Mahut Wimbledon

În această zi de 25 iunie, mai sunt doar câteva zile de așteptat până la începutul turneului de la Wimbledon. Și, firește, când se vorbește despre acest Grand Slam londonez, un meci anume îi revine mereu în minte lui Nicolas Mahut.

Francezul de 43 de ani, care se va retrage la sfârșitul sezonului, a disputat într-adevăr cel mai lung meci din istoria tenisului în primul tur al ediției din 2010, când a fost învins de John Isner (4-6, 6-3, 7-6, 6-7, 70-68 în 11 ore și 5 minute, pe parcursul a trei zile).

Acum consultant pentru Eurosport, născut în Angers, a revenit în detaliu, după 15 ani, asupra acestei înfrângeri și afirmă că îi este din ce în ce mai ușor să vorbească despre acest meci, care a rămas timp de ani la rând ca un traumatism.

„Astăzi, pot spune că rămâne un amintire frumoasă și că a schimbat cursul carierei mele. Există o diferență reală între ceea ce au simțit oamenii în cele trei zile și ceea ce am simțit eu la finalul meciului. Era cu adevărat această senzație de înfrângere care predomina.

Mi-a luat ceva timp să realizez că, până la urmă, a fost mai mult decât un învins și un învingător. Nu am nicio problemă să vorbesc despre asta acum, spunându-mi că cariera mea se încheie și că lumea îmi vorbește despre acest meci ca și cum ar fi singurul lucru care va rămâne din cariera mea.

Dar știu că am câștigat titluri în simplu și Grand Slam-uri în dublu. Nu mai sunt asociat neapărat cu un meci pe care l-am pierdut, iar asta, pentru mine, a fost cu adevărat important.

Wimbledon este turneul meu preferat. Nu am fost suficient de puternic să-mi las amprenta asupra turneului câștigându-l. Prin acest meci, am avut ocazia, eu și John (Isner), să ne lăsăm numele, chiar dacă este doar o mică parte din istoria turneului.

Fac parte din ea și sunt foarte mândru de asta. Cu John, nu am vorbit niciodată împreună despre acest meci. Cred că el nu o face din modestie, dar va veni și ziua aceea. Evident, am întrebări!

Eram convins că nu va rezista niciodată și că voi câștiga meciul. El are 2,10 m, abia se putea mișca. Care era motivația lui profundă? Știu care a fost a mea, știu ce m-a împins să-mi depășesc limitele, dar mi-ar plăcea să știu ce l-a determinat pe el, pentru că este ceva mai mult decât câștigarea unui meci de tenis. Aș vrea să știu cum a gestionat acele momente în care era foarte rău fizic.

Dacă am rezistat atât de mult, este pentru că eram convins că voi câștiga. Le-am spus celor din jurul meu. Pentru mine, acest meci a fost și pentru ei. Îmi dădeam seama că un astfel de meci nu-l voi mai trăi vreodată, a fost o experiență unică.

Când s-a terminat, a trebuit să accept. Nu am reușit, am avut senzația că i-am dezamăgit pe toți. Nu mai am nicio amintire despre mingea de meci până în vestiar.

A fost o perioadă groaznică de o oră și jumătate în care am plâns în vestiar. Nu mă puteam opri să-i repet antrenorului meu: ’Ce am greșit în ultimul joc?’, pentru că în momentul acela nici nu-mi mai aminteam.

Amuzant este că, astăzi, după 15 ani, sunt asociat mai mult cu acel meci decât cu faptul că am fost numărul 1 mondial la dublu sau că am câștigat Grand Slam-uri, ceea ce este normal.

Dar ceea ce mă bucură este că încă mă întreabă dacă am câștigat acel meci. Uneori, mă distrez spunându-le: ’Da, da, l-am câștigat.’ Anul acesta, mă voi întoarce acolo cu fiul meu și va fi ocazia să-i arăt, poate chiar să-i povestesc o parte din meci”, a concluzionat Mahut pentru Eurosport.