Când starurile tenisului schimbă terenul: de la Noah cântăreț, la Safin deputat, un alt meci, cel al reconversiei
După ani întregi petrecuți alergând pe terenuri și călătorind în întreaga lume, vine inevitabil momentul de a-ți agăța definitiv racheta în cui. Pentru jucătorii profesioniști de tenis, retragerea sportivă survine adesea înainte de vârsta de patruzeci de ani, lăsând în fața lor o viață întreagă de reconstruit.
Dacă mulți aleg căile bine bătătorite ale reconversiei – căpitan al echipei de Cupa Davis, antrenor al noii generații, consultant pentru media sau director de turneu –, alții optează pentru drumuri mult mai surprinzătoare.
Între cei care rămân fideli liniilor albe ale dreptunghiului de joc și cei care se aventurează spre orizonturi neașteptate, foștii campioni ne oferă un tablou la fel de divers pe cât este de variat al unei a doua vieți.
Unii nu ezită să-și schimbe șortul de tenis pe costume care nu mai au nicio legătură cu sportul tinereții lor, așa cum a făcut Marat Safin timp de câțiva ani. Plonjon în aceste destine post-competiție, unde se împletesc reconversii clasice și traiectorii insolite.
RECONVERSIILE CELE MAI CLASICE
Majoritatea jucătorilor de tenis retrași nu se îndepărtează cu adevărat de mingea galbenă. Mulți dintre ei devin antrenori destul de rapid, asemenea lui Bjorn Fratangelo care, imediat după ce și-a anunțat retragerea, a devenit antrenorul soției sale, Madison Keys.
Numeroși jucători care au cunoscut gloria în timpul carierei au avut de asemenea o carieră fructuoasă ca antrenori, precum Boris Becker, numărul 1 mondial în 1991, care l-a însoțit pe Novak Djokovic între 2014 și 2016, perioadă fastă a carierei sârbului.
Unii încearcă, de asemenea, rolul de căpitan al unei echipe de Cupa Davis, precum David Ferrer. Spaniolul, după ce l-a antrenat timp de trei luni pe Alexander Zverev, a fost numit căpitan al echipei Spaniei la sfârșitul lui 2022. Cu ocazia unui duel împotriva Cehiei în Final 8 al Cupei Davis 2025, el l-a regăsit de cealaltă parte a băncii pe Tomas Berdych, odinioară rival pe teren, care este de acum căpitanul echipei sale naționale.
Alții decid să aleagă un rol puțin mai atipic în lumea tenisului: acela de director de turneu. Feliciano Lopez a îmbrăcat rolul de director al turneului de la Madrid fără măcar să fi așteptat finalul carierei, la fel ca Tommy Haas, care a preluat frâiele turneului de la Indian Wells în 2017.
Expertiza unui consultant TV
Printre cei care aleg să rămână în universul tenisului fără a îmbrăca totuși costumul de antrenor, numeroși foști profesioniști se orientează spre
media. A deveni consultant TV reprezintă o tranziție naturală: microfonul în mână în loc de rachetă, ei continuă să străbată cele mai mari turnee, de data aceasta din studiouri sau de la marginea terenului.
Datorită experienței lor la cel mai înalt nivel, ei aduc difuzorilor o expertiză tehnică prețioasă și o privire de insider asupra strategiilor, loviturilor și psihologiei jucătorilor.
Pentru posturile de televiziune, acești foști campioni reprezintă un plus incontestabil, capabili să descifreze subtilitățile jocului și să îmbogățească spectacolul pentru telespectatori.
Ascensiunea podcastului
În timp ce majoritatea se reconvertesc ca antrenori sau consultanți TV, unii se dedică unui cu totul alt exercițiu: podcasturile.
Asemenea lui Andy Roddick și podcastului său Served, sau cvartetului format din Steve Johnson, John Isner, Sam Querrey și Jack Sock în Nothing Major. Aceștia din urmă evocă actualitatea tenisului într-un ritm propriu lor. Cei patru prieteni americani oferă argumente solide: o expertiză în tenis venită de la foști profesioniști, totul într-o ambianță convivială în care ascultătorul ar putea avea impresia că se află într-un bar discutând cu prietenii săi.
Un puternic potențial economic
Formatul podcastului permite să rămâi conectat la lumea tenisului în ciuda retragerii și să-ți împărtășești liber experiența și opiniile. Deoarece jucătorul își animează el însuși emisiunea, este liber în exprimare și nu are nicio constrângere.
El permite, de asemenea, dezvoltarea unor calități antreprenoriale, întrucât jucătorul, proprietar al podcastului său, este responsabil de dezvoltarea proiectului pe care trebuie să îl ducă la bun sfârșit dacă dorește ca acesta să fie durabil.
Rămânând în lumea tenisului, acest format permite deci aducerea unor noi provocări, păstrând o anumită independență, într-un mod ludic și în propriul ritm. Acest lucru contrastează cu meseria de consultant pentru un post TV, unde libertatea de ton nu este neapărat la fel de mare ca în propriul său podcast.
Din punct de vedere financiar, podcastul poate fi o sursă interesantă de venituri: datorită plasării de produse, se poate dovedi foarte rentabil. Acest format este de acum foarte căutat de mărci, care nu ezită să sponsorizeze anumite emisiuni pentru a-și spori vizibilitatea.
De la tenis la politică, cazul Marat Safin
Povestea lui Marat Safin ilustrează perfect aceste traiectorii surprinzătoare. Actual antrenor al lui Andrey Rublev și fost număr 1 mondial, rusul a ales, timp de mai mulți ani, să rupă total cu lumea tenisului.
În 2011, la doar doi ani după ce s-a retras din circuitul profesionist, el s-a lansat într-o carieră politică neașteptată, fiind ales deputat în Parlamentul rus, sub sigla partidului aflat la putere, Rusia Unită.
A-și folosi experiența din tenis în noua viață
Pentru Safin, această reconversie nu avea nimic dintr-un salt în necunoscut. Campionul vedea, dimpotrivă, similitudini izbitoare cu vechea sa meserie. El declara atunci: « Tot ce am învățat în tenis am încercat să aplic în cealaltă viață a mea, de după sport. Or, tenisul și politica au în comun faptul că trebuie să știi cine sunt prietenii și cine sunt dușmanii tăi.
Atât în politică, cât și în tenis, trebuie să trăiești clipa și să fii foarte sigur pe tine. Pentru mine nu a fost greu, mai ales că, înconjurat de persoane de peste 60 de ani, eu eram cel mai frumos. »
Această paranteză politică va lua sfârșit în 2016, anul intronizării sale în Hall of Fame-ul tenisului mondial. Safin a declarat atunci că acest nou statut implica un rol de reprezentare pe care dorea să și-l asume pe deplin, justificând astfel decizia de a renunța la mandatul de deputat pentru a reveni la tenis.
O revenire la matcă ce îl va conduce, câțiva ani mai târziu, pe banca lui Andrey Rublev, în calitate de antrenor, închizând astfel cercul unei reconversii la fel de atipice pe cât de efemere.
Yannick Noah: de la rachetă la microfon
Dacă Marat Safin a surprins schimbând tenisul pe politică, Yannick Noah încarnează, fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase și mai reușite reconversii din lumea micii mingi galbene. Câștigător la Roland-Garros în 1983 și figură emblematică a tenisului francez, Noah nu a așteptat sfârșitul carierei de jucător pentru a explora o altă pasiune: muzica.
Încă din 1990, pe când era încă activ pe teren, campionul începe să înregistreze primele sale piese. Dar cu adevărat după retragerea sportivă, în 1996, cariera sa muzicală ia avânt. Cu primul său album Black & What, apărut în 1991, apoi mai ales Urban Tribu în 1993, Noah își impune stilul unic, îmbinând reggae, pop și influențe africane.
O a doua carieră la fel de strălucitoare ca prima
Succesul este la rendez-vous, și nu puțin. Albumele sale se vând cu milioanele în Franța. Noah umple cele mai mari săli de concerte și cântă chiar pe Stade de France în fața a zeci de mii de spectatori. O performanță pe care puține reconversii o pot revendica: trecerea de la statutul de campion sportiv la cel de star a cântecului francez.
Ceea ce face parcursul lui Noah deosebit de remarcabil este capacitatea sa de a fi excelat în două domenii atât de diferite. Francezul a putut conta pe popularitatea dobândită ca jucător de tenis, apoi pe talentul său de cântăreț, pentru a-și consolida această carieră.
Astăzi, pentru mulți francezi, Yannick Noah este la fel de mult – dacă nu chiar mai mult – cântărețul cu dreaduri care electrizează mulțimile, cât fostul tenisman care a făcut Roland-Garros să plângă de bucurie în 1983.
Un lucru este sigur: între activitățile sale muzicale, rolul de căpitan al echipei Franței de Cupa Davis și angajamentele sale caritabile, Noah a știut să își construiască o viață după tenis la fel de bogată și inspirantă ca și cariera de jucător. Dovada că a ieși complet din cadru se poate dovedi uneori cea mai bună alegere.
O viață după viață
Sfârșitul unei cariere de jucător profesionist de tenis poate fi dificil. O senzație de vid poate apărea, deoarece rutina zilnică este pe cale să se schimbe radical de pe o zi pe alta. Pentru a gestiona această tranziție, trebuie să fii pregătit și să ai proiecte clare.
Fie că aleg să rămână cât mai aproape de terenuri, fie să se îndepărteze radical de ele, jucătorii de tenis dovedesc că o carieră sportivă nu este un capăt de drum, ci mai degrabă o trambulină spre noi aventuri.
De pe băncile antrenorilor în studiourile de televiziune, din hemiciclurile parlamentare pe scenele de concert, aceste reconversii mărturisesc o realitate adesea necunoscută: în spatele campionului se ascunde o personalitate cu multiple fațete.
Ceea ce reiese din aceste parcursuri este că calitățile dezvoltate pe teren – determinare, gestionarea stresului, capacitate de adaptare, disciplină – se dovedesc a fi atuuri prețioase în orice domeniu.
Marat Safin a înțeles prea bine acest lucru făcând paralela între tenis și politică. Yannick Noah l-a demonstrat transpunându-și carisma și energia din dreptunghiul de joc pe scena muzicală.
Retragerea sportivă: începutul unui nou meci
Dincolo de succesele individuale, aceste reconversii ridică însă o întrebare mai amplă: cum pot fi sprijiniți cât mai bine acești sportivi de înalt nivel în această tranziție crucială?
Pentru că, dacă unii se împlinesc în mod natural în a doua lor viață, alții se zbat să-și găsească drumul după ce au trăit doar pentru și prin sport încă din copilărie. Între cei care inovează cu podcasturi, cei care își transmit cunoștințele ca antrenori și cei care îndrăznesc neașteptatul, fiecare parcurs amintește că nu există o singură modalitate de a reuși o reconversie.
O certitudine rămâne: sfârșitul carierei unui jucător de tenis nu este niciodată un punct final, ci mai degrabă începutul unui nou meci. Depinde de ei să găsească strategia câștigătoare pentru a-l câștiga și pentru a se bucura de el.
Cupa Davis: între reforme, critici și cultură națională 
Când starurile tenisului schimbă terenul: de la Noah cântăreț, la Safin deputat, un alt meci, cel al reconversiei 
Laboratorul tenisului de mâine, are Mastersul Next Gen un viitor? 
Tenis: adevărurile puțin cunoscute despre intersezon, între odihnă, stres și supraviețuire fizică