Calvarul accidentărilor și lipsa banilor: dubla pedeapsă a jucătorilor de tenis departe de vedetele din Top 100
Calvarul accidentărilor și lipsa banilor: dubla pedeapsă a jucătorilor de tenis departe de vedetele din Top 100
Ca orice lucrător pe cont propriu, un jucător de tenis nu poate conta decât pe el însuși pentru a spera să obțină venituri. Spre deosebire de un sportiv din sporturile de echipă, un jucător de tenis nu primește un salariu fix lunar și beneficiază, așadar, de o siguranță financiară mult mai redusă.
În caz de accidentare, pe lângă oprirea progresului sportiv și problema revenirii fizice, se pune și o mare problemă economică. Dacă acest lucru nu are neapărat un impact mare pentru un jucător din Top 50, care va putea totuși conta pe sponsorii săi și pe o anumită rezervă financiară, consecințele sunt cu totul altele pentru jucătorii din afara Top 100.
Pe lângă impactul financiar, o accidentare poate afecta profund moralul jucătorului. Mai ales pentru un jucător fără garanții de venituri, care ar putea ajunge să își pună sub semnul întrebării cariera și riscurile asumate.
MULTIPLELE PROBLEME PE CARE LE RIDICĂ O ACCIDENTARE
Cum să îți ocupi timpul în timpul unei accidentări? Cum să te menții în formă pentru a-ți ușura revenirea odată ce ești vindecat? Își va reveni corpul 100%? Cum te descurci financiar fără niciun ban la orizont în următoarele șase luni?
Atâtea întrebări pe care și le poate pune un jucător, în special pe plan financiar, dacă este clasat în afara Top 100 și cu atât mai mult în afara Top 200. Neparticipând la tablourile principale ale turneelor de Grand Slam (care sunt cele mai bănoase turnee), finanțarea, extrem de costisitoare, a unui sezon devine pentru el o problemă majoră.
Pentru a răspunde acestei probleme, ATP a lansat programul „Baseline” la sfârșitul lui 2023. Acesta are ca scop garantarea unui venit minim pentru jucătorii din Top 250, pentru a le asigura o anumită securitate bugetară. În caz de accidentare, ei vor fi protejați financiar. Așa cum explica ziarul L’Équipe la lansarea acestui program, un jucător care participă la mai puțin de 9 turnee ATP sau Challenger de-a lungul unui sezon din cauza unei accidentări ar primi 200 000 de dolari dacă este membru al Top 100, 100 000 de dolari dacă este clasat între locurile 101 și 175 și 50 000 de dolari dacă se află între locurile 176 și 250.
Dar jucătorii deplâng din ce în ce mai multe accidentări în circuitul profesionist, acuzând condițiile de joc tot mai dificile pentru corpul lor și prea solicitante fizic. Viteza mingilor, precum și cea a suprafețelor, sunt cele mai des invocate cauze. Încetinirea globală a jocului în ultimii ani implică o cerință fizică sporită și reprezintă o provocare tot mai mare.
LUPTA ÎMPOTRIVA ACCIDENTĂRILOR ȘI A FRUSTĂRII, EXEMPLUL LUI JOHN MILLMAN
Pentru a putea juca și trăi din pasiunea lor, sunt necesare sacrificii, iar mulți jucători nu ezită să le facă. Din păcate, aceste sacrificii pot avea consecințe care nu i-au ocolit pe unii.
Într-un interviu acordat presei ABC, John Millman, fost număr 33 mondial, a dezvăluit că și-a pus sub semnul întrebării viitorul în tenis în 2014, după o operație la umăr care l-a ținut departe de teren timp de 11 luni.
Totuși, în 2013 se afla la porțile Top 100, iar această accidentare i-a spulberat speranțele pe termen scurt. El a declarat: „Cu aceste accidentări, trebuie să o iei de la capăt. Este dificil. E greu financiar. E greu fizic. E greu mental. Dar o faci. Și treci prin toate aceste încercări în timpul reeducării, faci toate astea pentru ceva de genul ăsta (Top 100, în care a reușit să intre la revenire). Totul devine puțin mai răsplătitor.” Din punct de vedere pecuniar, australianul a lucrat într-un birou în timpul accidentării, ca o persoană obișnuită, un program „9h-17h”, cum spunea el.
„În mintea mea, obiectivul era Top 100. Cifra asta mă făcea fericit”
Într-un interviu acordat ATP în 2019, Millman a rezumat accidentările prin care a trecut în carieră: „Am suferit două operații la umăr și una la inghinal. Parcursul meu a fost destul de haotic. Prima mea operație a fost la umăr, la 18 ani. În ciuda acestui fapt, aveam în continuare sete de victorie și dorința de a câștiga.
Următoarea mea accidentare a fost determinantă pentru cariera mea. Aveam sentimentul că ajunsesem la un clasament bun, cred că eram în jurul locului 130 și chiar credeam că sunt la nivelul pentru a trece un nou prag.
În mintea mea, obiectivul era Top 100. Cifra asta mă făcea fericit. Să fii atât de aproape de țintă, apoi acea grea operație la umăr, care te obligă să o iei de la zero. La întoarcere, am făcut un turneu în Statele Unite (în septembrie 2014), am reușit să obțin rezultate bune și să îmi recapăt încrederea în corpul meu, ceea ce mi-a lansat renașterea. În mai puțin de un an, am trecut de la aproape nimic la Top 100.”
Relativizarea accidentărilor ca soluție de reziliență mentală
În fața dificultății acestor accidentări, Millman a preferat să relativizeze și să gândească pozitiv: „Nu a fost ușor, dar, știți, mulți oameni, în viața de zi cu zi, se confruntă cu probleme mai complicate decât ale mele. Este foarte important să ai un anturaj care să te susțină în acele momente. Privind înapoi, a meritat totul.”
Această reziliență i-a permis să ajungă pe locul 33 în 2018, cel mai bun clasament al său, datorită în special unui sfert de finală la US Open în același an, după o victorie de prestigiu în fața lui Roger Federer. În ciuda unei cariere puternic perturbate de accidentări, Millman a reușit să scoată maximum din corpul său, deși a fost nevoit să se retragă la Australian Open 2024, după ce și-a împins organismul până la epuizare.
Pasiunea pentru tenis și setea de victorie pot fi un factor de motivație extrem de puternic, chiar cu riscul de a-ți pune sănătatea pe plan secund. Jucătorii sunt devotați acestui sport încă din copilărie, ceea ce poate face eșecul și mai greu de acceptat uneori.
ACCIDENTARE, ÎNDOIALĂ ȘI RENAȘTERE: REVENIREA PROGRESIVĂ A LUI RYAN PENISTON
Accidentările pot surveni în orice moment al sezonului. Ele pot întrerupe o dinamică pozitivă și apoi pot semăna îndoiala în mintea unui jucător. După vindecare, nu știi niciodată dacă îți vei regăsi nivelul de dinainte.
Ryan Peniston, actual număr 194 mondial, a povestit pentru Lawn Tennis Association, Federația britanică de tenis, accidentarea la gleznă suferită în februarie 2024 la Manama (era atunci pe locul 204), care l-a ținut departe de terenul de tenis timp de 3 luni.
„Voiam să joc din nou, a fost un moment greu”
„Aveam două ligamente ale gleznei rupte, deci era necesară o operație. Evident, voiam să joc din nou, să fiu pe terenul de tenis tot timpul, a fost un moment greu. Mai întâi a fost operația, apoi convalescența de două săptămâni. Apoi a trebuit să reiau progresiv: să mă sprijin pe picior, să îmi recuperez amplitudinea de mișcare și, puțin câte puțin, să revin pe teren.
Medicul a fost realist, îmi spunea că va dura 12 săptămâni. M-am uitat pe calendar și cred că a 13-a săptămână corespundea cu calificările de la Roland-Garros. Atunci, împreună cu antrenorul meu, ne-am zis: „Țintim asta, de ce nu!”. Am fost la sală timp de o săptămână, după ce nu făcusem nimic două săptămâni. Să reîncep să mă mișc, să lucrez puțin, e foarte benefic pentru corp. Obiectivul era să recâștig masă musculară, pentru că pierdusem, stând doar jos fără să fac nimic.”
Dificultatea de a-ți regăsi nivelul de dinainte de accidentare
În acel moment, Peniston și-a reușit pariul: britanicul a participat la calificările de la Roland-Garros, unde, din păcate, a pierdut încă din primul tur. Angajat apoi în turneele pe iarbă din iunie, în Marea Britanie, perioada anului pe care o îndrăgește, a obținut o singură victorie în cinci meciuri jucate. Mai mult, a trebuit să aștepte până în august pentru a reuși să lege două meciuri câștigate la rând.
A fost nevoie să se ajungă până în luna noiembrie pentru ca Peniston să regăsească adevărata cale a victoriei: un titlu la turneul Future din Heraklion, înainte de a câștiga un nou turneu din aceeași categorie la Monastir, imediat după. Chiar dacă o accidentare ține un jucător departe de terenurile de tenis doar pentru o anumită perioadă, în realitate trebuie mult mai multă răbdare pentru a reveni la un nivel de joc similar cu cel de dinaintea accidentării.
În plus, jucătorii, pe durata convalescenței, pierd locuri în clasament deoarece nu participă la niciun turneu. În acest an 2024, Peniston a coborât până pe locul 596 mondial.
Siguranța oferită de clasamentul protejat
Din fericire, jucătorii absenți cel puțin 6 luni din circuit din cauza unei accidentări beneficiază de o formă de protecție. Datorită clasamentului protejat, un sistem care le permite acestora, la revenire, să se înscrie la turnee cu un clasament calculat pe baza mediei clasamentului din primele trei luni după accidentare, ei pot reintra în competiție la nivelul la care evoluau înainte. Totuși, condițiile de activare a acestui clasament protejat sunt stricte, iar efectele sale, limitate.
Pentru a beneficia de el, trebuie să justifici o absență de cel puțin 6 luni din cauza unei accidentări. Acest clasament protejat poate fi apoi utilizat doar pentru nouă turnee, repartizate pe o perioadă maximă de nouă luni începând cu primul turneu disputat folosindu-l.
DONALDSON, SAU CÂND ACCIDENTĂRILE OBLIGĂ UN PRODIGIU SĂ RENUNȚE LA TOT
Din păcate, există accidentări din care unii nu își mai revin niciodată. Jared Donaldson, număr 48 mondial la 22 de ani, în 2018, avea o carieră frumoasă în față. Americanul participase la Next Gen ATP Finals în 2017, alături de Alexander Zverev, Daniil Medvedev, Andrey Rublev sau Karen Khachanov.
Dar două operații la genunchi, în 2019 și 2020, au pus capăt speranțelor puse în el: Donaldson a jucat ultimul său meci profesionist la Miami, în 2019, și nu
va mai reveni niciodată. Sfertfinalist la Cincinnati în 2017, s-a înscris la Universitate în 2021 și a lăsat tenisul profesionist în urmă.
„Nu mai eram fizic capabil de asta”
Pentru documentarul „Behind the Racquet”, realizat de fostul jucător Noah Rubin, el a vorbit despre accidentarea sa: „Am suferit constant timp de aproape trei ani. Eram atât de disperat să găsesc o altă variantă care ar fi putut fi împlinitoare, încât opțiunea de a mă retrage și de a-mi relua studiile a fost aproape o ușurare. Nu a fost greu în sensul în care am avut întotdeauna sentimentul că nu am avut de ales. Nu a fost ca și cum aș fi fost obligat să îmi opresc cariera din lipsă de competențe sau de dorință.
Pur și simplu nu mai eram fizic capabil.
Ceea ce m-a marcat cu adevărat a fost momentul în care am intrat la universitate și a trebuit să cer ajutor. Fusesem mereu foarte bun. Să fiu nevoit să cer ajutor a fost un sentiment ciudat. A fost cea mai dificilă parte a tranziției, dar nu am considerat-o niciodată cu adevărat tristă. Viața nu decurge întotdeauna așa cum ne dorim și trebuie să ne adaptăm.
„Să părăsesc tenisul profesionist: o adevărată ușurare”
Sincer, a fost o ușurare să mă îndepărtez de tenis. Îmi amintesc că, chiar înainte de a doua mea operație, eram la telefon cu cineva care mi-a spus, în mare, că dacă nu va funcționa, trebuia să mă opresc și să îmi reiau studiile. Acea conversație a fost o ușurare, pentru că începusem deja să mă gândesc la reeducare și la tot ce implica asta.
Mi-e foarte greu să îmi imaginez viața de dinainte. Cu siguranță nu este prima mea alegere să am 27 de ani și să fiu în ultimul an de facultate. Totuși, voi fi mereu infinit recunoscător Universității din Pennsylvania. Îmi plac studiile. În tenis, îmi doream pur și simplu să progresez puțin în fiecare zi.
Cred că, în viață, la nivel profesional, trebuie pur și simplu să ai dorința de a învăța mereu mai mult. Nu iubeam tenisul. Iubeam competiția și căutarea a ceva cu adevărat dificil. Asta îmi lipsește. Asta am luat cu mine din tenis și asta îmi place cu adevărat.”, a declarat el, în declarații preluate de Tennis World USA în 2024.
ÎNTRE VISE FRAGILE ȘI LUPTE INVIZIBILE
De la Millman la Donaldson, trecând prin Peniston, fiecare parcurs al unui jucător profesionist de tenis este unic și arată că, de pe o zi pe alta, totul se poate schimba, într-un mod pozitiv sau negativ. Precaritatea jucătorilor care evoluează la un
nivel mai scăzut rămâne o problemă majoră de gestionat pentru forurile tenisului profesionist.
Accidentările, adesea percepute ca simple aleatorii ale sportului, capătă o cu totul altă dimensiune în tenisul profesionist. Ele nu se rezumă la o oprire temporară a competiției: fragilizează echilibrul psihologic, încetinesc ambițiile sportive și, mai ales, scot la iveală precaritatea unui sistem în care reușita individuală condiționează orice stabilitate financiară.
Între pasiune și sacrificiu, tenisul rămâne un sport de o exigență extremă, în care cea mai mică accidentare poate pune totul sub semnul întrebării, dar poate, de asemenea, să dezvăluie forța interioară a celor care refuză să abandoneze.
Dacă inițiative precum programul Baseline al ATP marchează un progres semnificativ spre mai multă siguranță pentru jucători, ele nu pot șterge realitatea cotidiană a sute de jucători care, departe de reflectoare, se luptă să revină, să joace din nou și pur și simplu să continue să creadă în visul lor.
Dosare - Arabia Saudită, accidentări, război și afaceri: culisele fascinante ale tenisului dezvăluite de TennisTemple 
Tenisul, noul teren de joacă al Arabiei Saudite 
Impactul războiului asupra tenisului din Ucraina: ajutoare financiare, fundații, instituții și dileme de tot felul 
Războiul echipamentelor: cum contractele de echipament domină businessul din tenis