Războiul echipamentelor: cum contractele de echipament domină businessul din tenis
Imaginați-vă un jucător care intră pe teren, sub reflectoare: nu doar jocul lui este observat de lume, ci și culoarea echipamentului, designul tricoului polo și logo-ul așezat cu grijă pe piept.
Această alegere stilistică este departe de a fi inocentă: ea întruchipează universul unui brand.
În spatele acestui gest aparent simplu se ascunde un plan de acțiune economic puternic, care transformă fiecare schimb într-o oportunitate de marketing, iar anumiți jucători sau jucătoare în adevărate incarnări ale unor strategii comerciale.
Contractele de echipament: noua miză strategică a tenisului
Astăzi, echipamentele sunt adevărate arme de marketing. O ținută purtată într-o finală de la Roland-Garros poate face să explodeze vânzările unei game întregi, iar o culoare neașteptată la US Open poate deveni un cod vizual pentru un întreg sezon.
Mărcile investesc milioane, pentru că un meci jucat în „prime time” echivalează cu o campanie publicitară mondială. Și, spre deosebire de rachetă, textilul este ceea ce se vede cel mai mult pe ecran.
Jucătorii au devenit mărci în sine. S-a terminat epoca în care campionii „doar purtau un echipament”. Astăzi, ei întruchipează un univers, un storytelling, un logo.
Federer a fost primul care l-a avut pe al lui, Nadal și Djokovic au urmat, iar acum sunt imitați de Alcaraz și Sinner.
Și mai ales: majoritatea câștigă mai mult din parteneriate de marketing decât din premiile în bani obținute în turneele la care participă. Economia tenisului este astfel construită: imaginea vinde mai mult decât victoriile.
De exemplu, când Djokovic câștigă Wimbledon, încasează 3 milioane de dolari. Iar când Djokovic poartă un echipament Lacoste, câștigă de trei ori mai mult pe an.
Aceeași logică la Federer, ale cărui venituri din marketing au depășit adesea 80 de milioane pe an. Ținuta a devenit un business central, uneori chiar prima sursă de venit.
Marile figuri ale pieței: contracte XXL și rupturi spectaculoase
Novak Djokovic este exemplul tipic de star ale cărei contracte de echipament au explodat rapid, până la a necesita chiar o schimbare de sponsor.
Încă din 2009, sârbul semnează cu Sergio Tacchini pentru zece ani. Dar succesele lui devin o problemă.
Sârbul câștigă prea multe turnee, prea repede. Vânzările explodează, dar marca nu reușește să țină pasul: rupe contractul după doi ani, incapabilă să susțină financiar performanțele campionului.
Djokovic își revine apoi alăturându-se Uniqlo în 2012, înainte de a ajunge la Lacoste în 2017, pentru aproximativ 9 milioane de dolari pe an.
La aceasta se adaugă pantofii săi Asics: 4 milioane anual pentru a-l încălța pe fostul număr 1 mondial. În total, sârbul încasează astăzi aproape 25 de milioane de dolari pe an doar din sponsorizări.
Federer: 300 de milioane de dolari în 10 ani
Alt exemplu este fostul său rival Roger Federer. Dar de data aceasta, schimbarea este legată de neînțelegeri cu fostul său partener: Nike.
Într-adevăr, în 2018, elvețianul părăsește compania americană și semnează unul dintre cele mai mari contracte din istoria sportului: 300 de milioane pe zece ani cu Uniqlo. O decizie importantă, dar deloc simplă, pentru că nu a fost cu adevărat alegerea lui.
„Nike, partenerul său istoric, l-a abandonat”, va mărturisi mai târziu agentul său, Tony Godsick.
Mai rău: elvețianul lasă în urmă miticul logo „RF”, proprietatea Nike. O rană simbolică și unul dintre cele mai puternice logo-uri din sport confiscat.
În fine, în ceea ce îl privește pe ultimul membru al Big 3, povestea este diferită. Rafael Nadal, el, nu și-a părăsit niciodată echipamentul (Nike), cu care a semnat încă de la vârsta de 13 ani.
O fidelitate care i-a permis spaniolului să câștige 10 milioane de dolari pe an și să dețină propriul său logo devenit mitic: celebrele coarne ale Taurului din Manacor (porecla lui Nadal).
Nike este deja în viitor cu Sinner și Alcaraz
Totuși, Nadal și Federer sunt acum retrași, o pierdere care poate părea uriașă pentru Nike. Dar fără panică, compania californiană și-a securizat viitorul.
Într-adevăr, noul val valorează deja aur. Carlos Alcaraz și Jannik Sinner sunt noile mașini de vândut. Nike și celelalte mărci au înțeles: influența lor pe rețele și rezultatele lor i-au propulsat la rangul de star.
Contractul lor? Între 15 și 20 de milioane de euro pe an fiecare. Cu, ca bonus, un logo personalizat precum înaintașii lor (Alcaraz ar trebui să și-l dezvăluie pe al său cu ocazia Australian Open 2026). Atât de simplu.
Strategiile mărcilor, contracte și vânătoarea de minuni ale tenisului
O situație de vis care le dă idei celorlalte mărci. Toată lumea își vrea propriul Alcaraz și propriul Sinner, până la punctul de a semna cu tineri chiar înainte de vârsta de 12 ani.
Rețelele sociale amplifică vizibilitatea, iar un junior viral poate atrage sponsori fără să fi jucat măcar pe un tablou principal.
Diane Parry, fost număr 1 mondial de juniori, povestește: „Am semnat cu Asics foarte devreme, de îndată ce evoluam pe circuitul de juniori.”
Și nu este singurul exemplu: Sharapova și-a semnat primul contract cu Nike la 11 ani, Coco Gauff a ajuns la New Balance la 14 ani, iar Venus Williams a obținut 12 milioane la Reebok la doar 15 ani.
„Mai simplu să-l semnezi pe Novak Djokovic decât pe unii juniori”
Un fenomen din ce în ce mai des întâlnit, care provoacă adesea dureri de cap pentru mărci. Negocierea cu un tânăr jucător poate fi mai dificilă decât cu o stară:
„Este mult mai simplu să-l semnezi pe Novak Djokovic decât pe anumiți juniori, pentru că el are o viziune foarte precisă. Știe exact ce vrea”, a explicat Marina Caïazzo, consultantă la Asics, pentru colegii noștri de la Tennis Legend.
În plus, presiunile familiale sunt adesea enorme. Părinții vor să asigure viitorul. Mărcile vor să blindeze. Iar jucătorii, uneori încă copii, devin, fără să vrea, vectori de marketing.
Inegalități: starurile și restul lumii
În fine, dacă bătălia dintre mărci nu a fost niciodată atât de dură pentru a atrage un jucător sau o jucătoare, ce se întâmplă după semnarea contractului? Care sunt clauzele? Au toți jucătorii aceleași drepturi?
Ei bine, nu. Unii campioni de pe circuit pot negocia anumite clauze privind un număr maxim de ședințe foto și evenimente pe an, dar pot de asemenea să își aleagă echipamentul, încălțămintea și lucrează îndeaproape cu marca.
Ceea ce nu este (întotdeauna) cazul unui jucător obișnuit, care trebuie să respecte următoarele reguli:
- purtarea exclusivă a mărcii, prezența la ședințele foto cerute, obligațiile media și pe rețele, totul sub amenințarea unor penalizări în caz de neutilizare sau de „lipsă de vizibilitate”.
O fugă înainte fără limite?
Relația jucător-marcă nu încetează să evolueze de-a lungul sezonelor. Giganții tenisului au fost întotdeauna plătiți. Dar niciodată atât de mult ca astăzi. Niciodată atât de devreme în cariera lor.
Tenisul nu a fost niciodată atât de mediatizat. Iar în culise, niciodată atât de profitabil. Un subiect care ridică următoarele întrebări:
până unde se va ajunge în transformarea tenisului și a actorilor săi în adevărat produs de marketing? Este un lucru bun pentru tenis?
Și dacă nu, este un rău necesar? Nu riscăm, pe parcurs, să pierdem ceea ce constituie „sufletul” acestui sport aproape bicentenar?
Paradoxul care divizează tenisul: între jucători epuizați și un calendar saturat, dar cu turnee demonstrative înmulțite 
Formarea viitorilor campioni: focus pe declinul modelului public francez în fața academiilor private 
Padelul amenință tenisul? Imersiune într-o revoluție care zdruncină ordinea stabilită 
Dosare - Arabia Saudită, accidentări, război și afaceri: culisele fascinante ale tenisului dezvăluite de TennisTemple