Monfils revine la zvonurile despre stilul său de viață: „Mănânc la McDo, dar nimeni nu aleargă mai repede decât mine pe circuit”
La 38 de ani, Gaël Monfils înregistre o primă parte de sezon impresionantă. Câștigător la Auckland, sfert-finalist la Australian Open și la Miami.
Într-un interviu acordat Eurosport, francezul a revenit asupra zvonurilor și criticilor legate de stilul său de viață de-a lungul carierei:
„Mi s-a spus despre nopțile albe petrecute jucând PlayStation, dar și despre poker uneori. Mitul este cam așa. Da, merg la McDo sau la kebab și joc FIFA până la 2 dimineața cu prietenii mei.
Da, s-a întâmplat. Dar o singură dată! Dar chiar dacă o fac doar o dată, devine un mit, o legendă, iar oamenilor le este greu să se distanțeze de asta, ei exagerează mereu. Da, îmi place să merg la McDo, dar la fel ca oricine altcineva.
Îmi amintesc o dată, la 23 de ani, eram tânăr și voiam să joc FIFA. Am stat cu prietenii mei până la 2-3 dimineața, am mâncat la McDo, dar a doua zi aveam antrenament, și bineînțeles că nu m-am dus, am asumat.
Poți să faci asta când știi că următorul turneu este peste două săptămâni. Nu faci asta niciodată în ajunul unui turneu. Știi când poți să o faci. Așa că mi-a plăcut întotdeauna acest mit: „Mănânc la McDo, nimeni nu aleargă mai repede decât mine pe circuit, dar, da, mănânc la McDo”.
Cred că partea mea preferată din acest mit sunt antrenamentele dimineața. Nu-mi plăcea să mă antrenez dimineața, e adevărat. Imediat am fost etichetat ca leneș. Dar, de fiecare dată când mergeam la un turneu, jucam în sesiunea de noapte.
Jucam meciurile la 19-20, deci de ce să mă antrenez la 8 dimineața? De la o vârstă fragedă, mi se părea ciudat, nu prea înțelegeam. Am văzut repede că, la turnee, primele meciuri începeau la 11. Așa că m-am adaptat, mă antrenam atunci și nu deranjam pe nimeni.
Sunt tipi care își fac treaba de la 8 la 14. Eu poate o făceam de la 11 la 17. Făceam la fel de multă muncă, dar diferit. Apoi, desigur, pentru că nu mă antrenam la 8 dimineața, am fost catalogat ca leneș.
Este adevărat că a existat și o parte de provocare. M-am jucat cu asta. Este ca mitul nugget-urilor cu Usain Bolt. De parcă băieții ăia nu mâncau decât nugget-uri.
Desigur, există o parte de provocare. Toată lumea știe, dar nu toată lumea înțelege. Dacă nu muncești, nu poți câștiga.”
Cupa Davis: între reforme, critici și cultură națională 
Paradoxul care divizează tenisul: între jucători epuizați și un calendar saturat, dar cu turnee demonstrative înmulțite 
Formarea viitorilor campioni: focus pe declinul modelului public francez în fața academiilor private 
Padelul amenință tenisul? Imersiune într-o revoluție care zdruncină ordinea stabilită