Winter flashback #2 - Când Murray a devenit în sfârșit un prinț în propriul său regat (Wimbledon 2013)
Înainte ca Andy Murray să ajungă pe culmile tenisului mondial, jucătorii englezi se confruntau cu un adevărat blestem la Wimbledon. De când Fred Perry câștigase titlul în 1936, niciun englez nu mai triumfase în templul tenisului.
Până la Wimbledon 2013.
În acel an, în fața unei mulțimi care își dorea cu ardoare să vadă triumful unuia dintre sânii săi, Andy Murray a pus capăt unei secete de 77 de ani, învingându-l cu calm pe Novak Djokovic în finală (6-4, 7-5, 6-4).
Confruntat cu hecatomba de la Wimbledon din acel an, și în special cu eliminarea timpurie a unui anume Roger Federer (învins în turul al doilea), cel mai englez dintre scoțieni a trebuit să facă față unei mari presiuni.
Susținut de un nivel de tenis excepțional, Murray nu a tremurat cu adevărat decât în sferturile de finală, unde a fost condus în două seturi înainte de a-l învinge pe Fernando Verdasco în peste 3 ore și 30 de minute de joc (4-6, 3-6, 6-1, 6-4, 7-5).
Animat de o forță aparte, scoțianul a obținut în sfârșit titlul care îi era destinat. Finalist nefericit în anul precedent, învins de Roger Federer, el și-a uscat magnific lacrimile devenind icoana unei întregi națiuni.
Era o duminică din 2013 și Murray își scria legenda.
La 16 ani, învinge un top 50 în febra nopții braziliene: Cum Rio l-a lansat pe fenomenul Carlos Alcaraz 
Rio Open: Cel mai frumos turneu de tenis din lume? 
Diego Schwartzman: geniul de 1,70 m care a sfidat normele tenisului modern