„Am stat 6 zile la terapie intensivă, dacă nu aș fi fost tânăr, nu știu dacă aș fi ieșit viu”, Dzumhur revine asupra pancreatitei sale

Clément Gehl

le 10/08/2025 à 14h12

3 min to read

Cincinnati Dzumhur

Duminică aceasta, la Cincinnati, Damir Dzumhur va face față lui Carlos Alcaraz pentru a doua oară în acest sezon.

Pentru ATP, bosniacul a revenit asupra unui episod din viața sa, pe care îl descrie ca fiind cel mai greu pe care l-a trăit: „Perioada care a urmat după Roland-Garros în 2022 a fost probabil cel mai dificil moment din viața mea.

Dacă nu aș fi fost tânăr și sănătos, nu știu dacă aș fi supraviețuit. Totul a început după înfrângerea mea în primul tur al calificărilor împotriva lui Fernando Verdasco la Paris.

Aveam dureri puternice la stomac și, după ce am consultat un medic, am mers la spital. Mi-a fost diagnosticată pancreatită acută și am fost rapid transferat la terapie intensivă, unde am stat șase zile.

Zilele erau lungi, mai ales la început. Durerea era insuportabilă, așa că nu puteam dormi fără analgezice puternice.

Nopțile erau foarte lungi și nu aveam impresia că timpul trece.

Medicii nu au reușit niciodată să înțeleagă cum am contractat această boală. Din păcate, s-a întâmplat brusc.

Este posibil, dar riscurile sunt foarte mici pentru o persoană sănătoasă care nu mănâncă foarte rău și nu bea mult.

Mi-am petrecut a 30-a zi într-un spital francez, fără familia mea, iar tenisul era departe de gândurile mele. Fiul meu, Luka, se născuse în octombrie anul anterior, iar în loc să mă bucur de viață alături de el, eram într-un pat de spital în străinătate, fără să știu ce-mi rezervă viitorul.

Am cerut să fiu transferat la Belgrad pentru că am găsit un medic foarte bun despre care am auzit multe lucruri bune și am vrut să fiu mai aproape de familia mea.

Medicii din Paris erau împotrivă, spunându-mi că nu eram într-o stare să merg oriunde. Nu înțelegeam gravitatea situației mele.

Acești medici sunt cei care mi-au salvat viața; nu pot decât să le mulțumesc. Dar în acele momente grele, ai multe gânduri și ai nevoie disperată să fii alături de cei dragi.

Cea mai mare nevoie a mea era să mă întorc acasă.

După peste 20 de zile, am ieșit din spital și a început convalescența. Potrivit medicilor, starea mea s-a îmbunătățit destul de repede. Pentru mine, a fost foarte lent. Am pierdut 11 kilograme și la ieșire cântăream doar 55 de kilograme.

În acel moment, nu mă gândeam la tenis și nu știam cum voi reveni. Nici măcar nu știam dacă voi reveni.

Jucătorii de tenis sunt atât de obișnuiți să se concentreze pe meciurile și rezultatele lor, dar eu eram pur și simplu fericit că sunt în viață.

Odată ce m-am simțit mai bine și am câștigat înapoi ceva greutate, am crezut că ar fi bine să reiau antrenamentele și competiția. Este în sângele meu: iubesc competiția și fac tot posibilul să câștig.”