Čičak, arbitru de scaun: "Sunt pentru factorul uman, dar tenisul este din ce în ce mai dependent de tehnologie"
Marija Čičak, deținătoarea insignei de aur timp de mulți ani și prima femeie care a arbitrat o finală masculină la Wimbledon, a făcut o retrospectivă a carierei sale.
În special, ea vorbește despre pasiunea sa pentru arbitraj: "Nu a fost chiar visul meu, pentru mine a fost mai mult un hobby, așa am văzut-o la momentul respectiv.
În ziua în care a trebuit să arbitrez finala masculină de la Wimbledon, era încă un hobby, nu se schimbase nimic. Nu că nu aș lua această meserie în serios, dar nici nu am văzut-o niciodată ca pe o slujbă.
Cred că am o definiție diferită a "muncii" în capul meu, chiar dacă, după mult timp, am ajuns la concluzia că arbitrajul este meseria mea.
Înainte de toate, trebuie să gestionezi bine stresul. Desigur, trebuie să ai o viziune bună și să poți comunica eficient cu jucătorii și cu oamenii din jurul tău la turnee.
Chiar dacă ești singur în scaun, aparții și reprezinți un anumit grup.
Trebuie să pornești de la principiul că toți suntem oameni, că toți facem greșeli la locul de muncă, că un comentator poate pronunța greșit un nume sau că un jurnalist poate da informații greșite.
Uneori le permit jucătorilor să înjure sau să țipe, mai ales dacă este prima dată și nu este îndreptat către nimeni. Atât timp cât totul rămâne la un nivel conversațional, totul este în regulă.
Uneori, jucătorii știu că vor primi un avertisment verbal, așa că sparg racheta pentru a se descărca și a-și exprima frustrarea; unii chiar încep să joace mai bine după aceea. Nu am nimic împotriva acestui lucru, până la un anumit punct îl pot înțelege.
Čičak a vorbit și despre impactul tehnologiei în arbitraj, care devine din ce în ce mai răspândită: "Sunt în favoarea integrării factorului uman, chiar dacă știm cu toții că depindem din ce în ce mai mult de tehnologie în tenis.
Nu se pune problema dacă îmi place sau nu, pentru că, până la urmă, nu sunt eu cel care decide direcția pe care o luăm; nu depinde de mine."