Mannarino și zgura, o antipatie clară: "Nu mă bucur deloc".
Tenisul este un sport fascinant. În funcție de suprafață, nivelul unor jucători poate varia destul de impresionant. În timp ce au existat întotdeauna specialiști pe zgură, obișnuiți să joace turnee pe zgură pe tot parcursul anului, este adevărat și reversul. Mulți jucători au o adevărată aversiune față de această suprafață. Acest lucru este valabil în special în cazul unuia dintre cei mai buni jucători din delegația franceză: Adrian Mannarino. Francezul, aflat pe locul 22 mondial în această săptămână, a avut întotdeauna mari dificultăți în a-și adapta tenisul la cărămida zdrobită. Acest sezon este poate cel mai elocvent exemplu. În 2024, el a jucat cinci turnee pe zgură, pierzând cinci (în fața lui Auger-Aliassime, Gasquet, Zhang, Darderi și Zeppieri) și câștigând doar un set.
Din păcate pentru publicul francez, Openul Franței nu a făcut excepție. În fața lui Giulio Zeppieri, aflat pe locul 148 în lume și venit din calificări, Mannarino a reușit să reziste doar un set, pierzând la o diferență mare (4-6, 6-2, 6-1, 6-2).
Chestionat la conferința de presă, divinul chelios nu a făcut un secret: "Lupt, dar nu mă bucur. Nu văd rostul de a juca pe terenuri complet putrede, unde sunt tot timpul sărituri false. Nu știi niciodată cum va sări mingea.
Acestea fiind spuse, jucătorul de 35 de ani este departe de a fi singurul jucător aflat în această situație. Un exemplu este reacția lui Kovacevic după înfrângerea suferită în fața lui Dimitrov în primul tur de la Roland Garros (6-4, 6-3, 6-4): "Sunt încântat că s-a terminat!".
Cupa Davis: între reforme, critici și cultură națională
Paradoxul care divizează tenisul: între jucători epuizați și un calendar saturat, dar cu turnee demonstrative înmulțite
Formarea viitorilor campioni: focus pe declinul modelului public francez în fața academiilor private
Padelul amenință tenisul? Imersiune într-o revoluție care zdruncină ordinea stabilită