Garcia, gânditoare: „Este chiar rezonabil să ne împingem corpurile până în acel punct?”

le 05/05/2025 à 08h24

2 min to read

Caroline Garcia nu a mai fost văzută pe un teren de tenis din 21 martie, când a pierdut în fața lui Iga Swiatek la Miami. Afectată la umăr, franceza a fost nevoită să renunțe la turneul de la Roma.

Pe contul ei de X, ea a dorit să publie o reflecție profundă despre sportul de performanță și despre accidentările pe care acesta le poate provoca.

„‘Dacă ți-ar păsa cu adevărat, ai juca în ciuda durerii.’ Cineva mi-a spus asta acum câteva săptămâni, după ce am explicat că nu sunt pregătită să joc.

Nu este un atac la adresa acelei persoane, ci mai degrabă o reflecție asupra unei mentalități la care suntem condiționați foarte devreme ca atleți: de parcă a juca accidentat ar fi o dovadă de onoare sau o necesitate.

Să nu vă înșelați — măreția cere sacrificii. Durerea, disconfortul și lupta fac parte integrantă din drumul spre excelență. Dar există o limită pe care trebuie să învățăm să o recunoaștem și să o respectăm.

Recent, m-am bazat aproape în întregime pe antiinflamatoare pentru a reuși să gestionez durerea la umăr. Fără ele, era insuportabil. În ultimele luni, am primit injecții cu corticoizi, tratamente cu plasmă și alte îngrijiri, doar pentru a putea continua să concurez.

Nu împărtășesc asta pentru a stârni milă, nici pentru a dovedi că sunt puternică. Poate chiar dimpotrivă. Îmi pun o întrebare: este chiar rezonabil să ne împingem corpurile până în acel punct?

Merită oare sărbătorit faptul că vom suferi zilnic la patruzeci de ani — ca urmare a anilor petrecuți depășind limitele? Sau am mers prea departe, colectiv, în raportul nostru cu sportul?

A-ți câștiga existența ca atlet este un privilegiu incredibil, și sunt profund recunoscătoare pentru asta. Dar să-ți forțezi corpul dincolo de limite doar pentru a rămâne în cursă?

Poate că această frontieră nu ar trebui niciodată depășită. Poate că multe dintre victoriile pe care societatea le glorifică... nu merită atât de mult.”