„Ei întârzie începutul unui joc, nu te lasă să servești, nu încetează să încerce să te deranjeze între servicii”, Munar critică publicul din Paris

Arthur Millot

le 29/05/2025 à 16h55

2 min to read

Fils Munar Roland Garros

După înfrângerea sa în cinci seturi în fața lui Arthur Fils, Munar a revenit asupra circumstanțelor meciului într-un interviu reluat de ziarul L'Équipe. În primul rând, spaniolul s-a exprimat despre accidentarea francezului:

„Opritul lui, toată lumea știe că a fost din cauza crampelor. Nu ar trebui să se întâmple așa, nu ar trebui să se oprească. Nu cred că a avut vreo influență asupra meciului. [...] Dar intensitatea cu care a jucat în ultimele jocuri rezumă totul. Dacă ai o accidentare la spate, ea rămâne acolo tot timpul. Știu ce înseamnă să ai crampe: după cinci minute, trece, pentru că te relaxezi, nu mai ești competitiv, apoi te recuperezi emoțional și te simți din nou bine. Știu cum funcționează.”

Apoi, jucătorul de 28 de ani a pus la îndoială comportamentul publicului francez și mai ales al celor prezenți pe terenul Suzanne-Lenglen:

„Nu am nicio problemă cu faptul că îl încurajează pe celălalt, că strigă, sunt pregătit pentru asta. În America de Sud, sunt și ei foarte duri. Dar ceea ce consider o lipsă totală de respect, și se întâmplă des aici, este faptul că nu încetează să cânte, să întrerupă jocul, care nu poate decurge normal. Ar trebui să ne amintim și că suntem aici să ne facem treaba. E bine că sunt implicați, dar nu poate fi circ. Fără îndoială.

Este publicul cel mai enervant, clar. Ei cântă imnul până la capăt, chiar dacă întârzie începutul unui joc, nu te lasă să servești, nu încetează să facă prostii pentru a te deranja între servicii. Fie că fac o dublă greșeală sau nu, e vina mea, nu a lor, dar ar fi bine ca jocul să poată continua normal. Imaginați-vă că acum, la conferința de presă, cineva strigă, mă împiedică să răspund. Ar fi absurd.

La US Open, este un spectacol total, dar oamenii trăiesc asta mai mult ca spectatori, nu într-un exces de fanatism. Anul acesta, am jucat un meci superb împotriva lui Fritz la Miami. Publicul l-a susținut de la început până la sfârșit și nu m-a deranjat nici măcar o secundă. În Australia, e cam la fel. Dar cred că aici, în Franța, steagul cântărește „prea mult” și uneori nu mai există limite. Nu-mi place să spun asta, dar cred că ar putea să se calmeze puțin și să lase jocul să decurgă normal.”